Ca urmarea a rolurilor pe care fiecare dintre noi trebuie să le ”joace” în fiecare zi pe scena vieții, putem spune că toți avem mai multe fețe. Toate acele fețe ne reprezintă pe noi într-un anumit moment al vieții noastre.
Un om care acasă este foarte răbdator și vesel ,la muncă poate fi sobru și irascibil. Cineva care îl cunoaște doar într-una din ipostaze îl etichetează în conformitate cu rolul pe care acesta și-l îasumă ăn întâlnirile pe care le are cu el. Ce se întâmplă însă atunci când o persoana transcede din mediu personal al individului în cel de muncă și invers? Depinde de mediu...șocul va fi mai mare al celui care vine din mediul personal, decât al celui din mediul profesional. Dacă este normal ca atitudinea de la muncă să fie diferită de cea de acasă, nu același lucru îl așteptăm de la oamenii care, cândva, demult ne-au fost apropiați...Nu, la ei nu ne așteptăm să fie diferiți deoarece, noi îi cunoaștem într-un anumit mod și nu vrem ca ei să fie altfel decât îi știam și ne plăceau.
După mai bine de doi ani în care nu mai vorbisem aproape deloc, m-am întâlnit cu prietena mea din liceu. Atunci când am stabilit să ne întălnim m-am temut puțin că nu o voi recunoaște, și într-o anumită măsură am avut dreptate... Fizic ne-am recunoscut, dar ca mod de a gândi și ca atitudine era cu totul alta decât o știam. În timp ce beam ceaiul și ne povesteam despre ce a mai făcut fiecare dintre noi în ultimii ani ea m-a întrebat:”Ce s-a întamplat cu Roxana pe care o știam eu?”. Întrebarea ei m-a surprins, căci nu îi povestisem atât de multe încât să aibe timp să observe schimbările mele în atitudine și comportament. Eu am observat la ea ca nu mai zâmbea tot timpul, așa cum o știam eu, din primele minute ale întălnirii noastre. Probail că si ea s-a ghidat tot după acele mici detalii care ne făceau speciale în liceu. Pe măsură ce ne povesteam viețile, conștientizam cât de mult ne-am schimbat amândouă. De atunci nu am mai vazut-o și nici nu am mai vorbit cu ea. Probabil vor mai trece vreo doi ani până se vom întalni din nou și atunci ne vom întreba, probabil, același lucru... ”Ce s-a întămplat cu cea pe care o cunoșteam eu?” Dar despre care din ele voi întreba? Despre cea care era în liceu, despre cea pe care o știam de acum doi ani sau despre cea pe care am întalnit-o acum două luni?
Toți ne schimbăm zilnic! Unii evoluăm, alții involuăm, dar nu mai suntem la fel ca cei de ieri. Cei care observă cel mai puțin aceste modificări sunt cei care stau tot timpul cu noi și nu pot vedea modificările zilnice prin care trecem. Și uneori , vine un moment în care spunem celui de lânga noi ” Care eu? Care tu?”...
Un om care acasă este foarte răbdator și vesel ,la muncă poate fi sobru și irascibil. Cineva care îl cunoaște doar într-una din ipostaze îl etichetează în conformitate cu rolul pe care acesta și-l îasumă ăn întâlnirile pe care le are cu el. Ce se întâmplă însă atunci când o persoana transcede din mediu personal al individului în cel de muncă și invers? Depinde de mediu...șocul va fi mai mare al celui care vine din mediul personal, decât al celui din mediul profesional. Dacă este normal ca atitudinea de la muncă să fie diferită de cea de acasă, nu același lucru îl așteptăm de la oamenii care, cândva, demult ne-au fost apropiați...Nu, la ei nu ne așteptăm să fie diferiți deoarece, noi îi cunoaștem într-un anumit mod și nu vrem ca ei să fie altfel decât îi știam și ne plăceau.
După mai bine de doi ani în care nu mai vorbisem aproape deloc, m-am întâlnit cu prietena mea din liceu. Atunci când am stabilit să ne întălnim m-am temut puțin că nu o voi recunoaște, și într-o anumită măsură am avut dreptate... Fizic ne-am recunoscut, dar ca mod de a gândi și ca atitudine era cu totul alta decât o știam. În timp ce beam ceaiul și ne povesteam despre ce a mai făcut fiecare dintre noi în ultimii ani ea m-a întrebat:”Ce s-a întamplat cu Roxana pe care o știam eu?”. Întrebarea ei m-a surprins, căci nu îi povestisem atât de multe încât să aibe timp să observe schimbările mele în atitudine și comportament. Eu am observat la ea ca nu mai zâmbea tot timpul, așa cum o știam eu, din primele minute ale întălnirii noastre. Probail că si ea s-a ghidat tot după acele mici detalii care ne făceau speciale în liceu. Pe măsură ce ne povesteam viețile, conștientizam cât de mult ne-am schimbat amândouă. De atunci nu am mai vazut-o și nici nu am mai vorbit cu ea. Probabil vor mai trece vreo doi ani până se vom întalni din nou și atunci ne vom întreba, probabil, același lucru... ”Ce s-a întămplat cu cea pe care o cunoșteam eu?” Dar despre care din ele voi întreba? Despre cea care era în liceu, despre cea pe care o știam de acum doi ani sau despre cea pe care am întalnit-o acum două luni?
Toți ne schimbăm zilnic! Unii evoluăm, alții involuăm, dar nu mai suntem la fel ca cei de ieri. Cei care observă cel mai puțin aceste modificări sunt cei care stau tot timpul cu noi și nu pot vedea modificările zilnice prin care trecem. Și uneori , vine un moment în care spunem celui de lânga noi ” Care eu? Care tu?”...
