marți, 20 aprilie 2010

Virtual...totul

Stând din ce în ce mai mult timp în fața calculatorului am început să intru pe tot felul de site-uri, să îmi fac cont în diferite rețele, să intru în lumea ciber…ca să zic așa. Mi-am făcut cont pe Facebook și am început să îmi caut prieteni (cunoscuți sau nu), apoi am început să mă joc pe acest site. La început moderat, apoi din ce în ce mai mult. Ajunsesem să stau mai mult de 2 ore într-un joc care nu îmi stimula deloc inteligența, un joc static care te prinde, mai ales dacă și ceilalți prieteni ai tai (virtuali sau nu) îl joacă. Și incepe competiția virtuală. Poate că nu conștientizam cât timp consumam în acest joc, doar că l-am dezactivat din greșeală. Un simplu click a dus la pierderea multor ore de muncă și la toata averea mea (virtuală). Ca să extind putin, uneori trebuie să pierdem ceva ca să ne dam seama că nu ne este de folos. De cele mai multe ori suntem atât de prinși de acel lucrul încât nu observăm că nu ne este de folos.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu