"Să nu plagiați!"

"Să nu plagiați!" este îndemnul profesorilor, atunci când ajungem la facultate și suntem puși în situația de a scrie eseuri, referate și proiecte.

Mulți nici nu știu ce înseamnă asta, deoarece nimeni nu le-a mai vorbit înainte de plagiat. În DEX online, acțiunea de plagiat este definită astfel "operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală." (http://dexonline.ro/search.php?cuv=plagiat)

Într-un sistem educațional în care elevilor li se dictează și sunt puși să învețe comentarii, a cui este vina că ei nu știu cum să își exprime propriile păreri? Atunci când apar atâtea culegeri din care să se învețe atât pentru testul național, cât și pentru examenul de bacalaureat, de ce să mai gândească ei cum ar putea să își exprime ideile? Când în licee în loc să li se recomande cât mai multe romane, autori si reviste (altele decât cele de modă și paparazzi), elevilor le sunt dictate comentariile din carți, este vina lor că nu știu ce este plagiatul? Dacă multe din ascultările și lucrările de control ale elevilor de liceu se bazează pe învățarea "papagalistică", oare de ce se plagiază?

Pentru a putea crea ceva trebuie să fim învațați să facem asta. Este just să spunem că dacă se vrea cu adevărat să se învețe nu trebuie urmată turma. Dar dacă cei care "tocesc" sunt cei apreciați și iau note mari, ce rost mai are originalitatea?

Plagiatul este un lucru care trebuie pedepsit, dar asta după ce ne asigurăm că cel care a plagiat știa ce face. Că a existat cel puțin o persoană care i-a spus că o lucrare pe care o semnează trebuie să aibe și o contribuție personală. Că pentru a scrie ceva ar trbui să fie consultate cel puțin trei materiale. Că atunci când se preiau citate se pun ghilimele și se indică sursa lor. Dacă toate aceste date au fost prezentate și totuși se plagiază, atunci este vina celui care a vrut să își ușureze munca prin furt, până atunci vina nu este a lui.

"Să nu plagiați!"

Pirateria între corectitudine și economii

O prietenă tocmai și-a cumpărat laptop. Achiziția este cu atât mai valoroasă pentru ea cu cât a fost făcută cu banii strânși pe parcursul unui an de zile. A avut în jurul a 2000 RON și trebuia să aleagă între un calculator mai performant fără Windows sau unul mai slab cu Windows.

Greu de ghicit ce a ales? Nu! A ales laptop-ul mai performant... Pachetele care includeau soft-ul erau mai scumpe cu aproximativ 450 RON. Pentru unii această sumă este de-a dreptul insignificantă, dar nu și pentru ea. Este studentă la universitate de stat pe locurile cu taxă ca urmare platește o taxă de 2500 Ron, iar părinții nu au o situație financiară care să le permită să o ajute mai mult decât să ducă un trai decent.

Când a ajuns acasă și-a sunat prietenii care i-au dat un cd cu Windows și pe un stick ceva esențial: kit-ul de instalare pentru StrongDC. Deci primul program instalat a fost unul cu care își poate lua restul soft-urilor de care are nevoie.

Acum se bucură de laptop-ul mult dorit și pentru care a renunțat la alte lucruri. Costul de oportunitate și-a spus cuvântul și în acest caz. Putem oare să o învinovățim pentru alegerea făcută? Noi în locul ei am fi procedat altfel? Oare prețul prea mare a soft-urilor ne face să ne încălcăm principiile atunci când vine vorba de "furt"? La aceste întrebări putem răspunde cu certitudine doar dacă am trecut prin aceste situații...